Eu recunosc ca am facut greseala
De a slavi prea mult conducatorul
Facandu-i ode si-ndemnand chiar sala (sa cante):
Partidul, Ceausescu si Poporul.

Dar nu uitati ca tot eu sunt cel care
L-am criticat si-am insuflat dorinta
De libertate, bunastare si schimbare
Subtil, necenzurandu-mi constiinta.

Am facut si mult bine-n stanga-n dreapta
Atat cat s-a putut, fara sa-mi pese
Periclitandu-mi starea, familia si casa
Dar toate s-au uitat si-s fapte sterse.

De-aceea spun ca ultima dorinta
Sa ma iertati de v-am gresit vreodata
Si-mi fac adanc proces de constiinta
Caci nu e om pe lume fara pata.

As vrea ca sa raman in mintea voastra
Doar un poet ce si-a iubit mult tara
Ce a descoperit si slefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.

Trecutul mi-l asum si nu mi-e teama
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o sa-mi fie
Nu m-am dezis de clasa proletara
Si am simtit ca am o datorie,

De a starni in mintea tuturora
Si mai ales in suflete de tineri
Ca nu suntem o tara oarecare
Si-avem destin maret si vom fi liberi.

Cand noi cantam in salile-arhipline
Si recitam pe voci de milioane
Visam la Marea noastra Romanie
Si va-ndemnam: Treceti batalioane!

Un dor as mai fi-avut, dar ce pacat
Ca n-am putut opri din cale vremea
Sa vad autostrada prin Carpati
Din Chisinau-Arad cu via Tebea

Sunt unii care ma lovesc si-acuma
Cand m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-arunca, nesimtire
Si toti vor ca sa cada in picioare

Eu va privesc de-aici de sus, cu mila
As vrea sa fiti mai buni dar nu se poate
Se rasuceste Stefan in morminte
De-atata ura, pizma, nedreptate.

Imi este jena, sila….chiar ma bucur
Ca am plecat de-acolo, dar ma doare
Cand vad valori, talente, caractere
Ce-si fac familiile peste hotare.

Ce sa va spun, romanii mei de bine
Ce-aveti sfiala, bun simt si onoare
Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Sa tineti minte)
Nu lasati tara calcata in picioare.

Nu plecati capul, tine-ti pieptu-n fata
Cu fruntea sus, sa n-o coboare nimeni
Sa va claditi cu totii alta viata
Mesaj catre romani de pretutindeni!

Sa iei aminte tara mea de suflet
Ia atitudine si da raul afara
Unde s-a dus Granarul Europei
Banala tara-industrial-agrara.

Sa iei aminte tara mea de glorii
Cu patima iti spun din nefiinta
Cladeste-ti viitorul pe trei sfinte
Pe munca, educatie, credinta.

In timp ce va imbarbatez de-aicea
Din ceruri si din sfere tutelare
Vad iarasi vorbe grele prin ziare
Pe forumuri, pe la televizoare.

N-am omorat pe nimeni niciodata
Nici cand murim nu ni se mai da pace
La toti gasiti cusururi si reprosuri
Nu mai lasati pe nimeni sa se-mpace.

Nu-mi sta in caracter dar ma doboara
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Baga-mi-as p–a sa imi bag de tara
Cu oameni falsi si plina de lichele.

…ultima poezie scrisa in agonie de Adrian Paunescu in data de 4 noiembrie 2010.