Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.
Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:
– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
-O, nu se poate așa ceva, domnule… Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
-Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
-Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…
Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
-Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sală, cineva a stigat iritat:
-Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!… Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!…
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
-Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
-Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
-Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!.. Dă cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
-Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
-10, odată!…10, de două ori!…
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din față, cineva a zbucnit:
-În sfârșit, putem trece la marea colecție!…
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
-Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
-Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…
-Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului !Cine il ia moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!…
Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe cruce.
La fel ca mesajul adjudecătorului, si mesajul lui este:
-Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!
Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul obține totul…
Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).